Home Dieta si sport Cum sa nu te ingrasi de sarbatori? Afla sfaturile specialistului in nutritie,...

Cum sa nu te ingrasi de sarbatori? Afla sfaturile specialistului in nutritie, Serban Damian!

931
0
SHARE
cum sa nu te ingrasi de sarbatori
(C) Depositphotos.com - AndrewLozovyi

Sarbatorile de iarna sunt probabil cea mai frumoasa perioada din an. La bucuria de a darui si de a primi cadouri,  se adauga si bucuria de a savura mancaruri specifice sezonului care in cea mai mare parte a lor, sunt extrem de bogate caloric. Vizitele dese, miscarea putina sau chiar deloc, vor avea efecte vizibile asupra siluetei noastre, iar pentru cei mai multi dintre noi, exista o singura mare problema: kilogramele in plus acumulate in aceasta perioada.

Cum ar trebui sa arate meniul de sarbatori ca sa-ti mentii silueta, dar sa te si delectezi cu bunatatile care-ti plac? Dr. Serban Damian, specialist in nutritie, fondator al Centrului Superfit, te ajuta cu cateva idei pe care le poti pune in practica in perioada sarbatorilor, legate de: cand mancam, cum mancam si mai ales ce mancam, iar George Forţu, psiholog in cadrul Centrului Superfit iti spune care este relatia intre mancare si emotie. 

Gusta cate putin din fiecare, dar nu exagera. Pentru cei mai multi dintre noi este absolut imposibil sa nu guste nimic din bucatele traditionale de sarbatori, decat daca au adoptat un alt stil de viata. Secretul succesului: moderatia! 

Este in regula sa te bucuri de felurile de mancare traditionale, daca iti plac, dar ai grija la marimea portiilor. In loc de sapte sarmale, mananca patru. In loc de trei felii de cozonac, alege una singura. Atentie si la caloriile “lichide”, cum ar fi bauturile carbogazoase, sucurile dulci, cocktail-urile, alcoolul, care se aduna fara sa-ti dai seama.”, ne sfatuiesteDr.Serban Damian, nutriţionist, fondator al Centrul Superfit.

Si nu uita ca ai acces pe toata perioada anului la preparatele specifice sarbatorilor, fie ca vorbim de sarmale, cozonac, tort, deci nu trebuie sa faci abuzuri in aceasta perioada.

Mananca incet, constient. Mancatul trebuie sa fie incet si constient. Desi regula este general valabila in viata de zi cu zi, ea ar trebui aplicata cu rigurozitate in perioada sarbatorilor. 

“Daca tot e sarbatoare si te afli la o masa plina de bunatati, savureaza ce iti pui in farfurie. Fa pauza si lasa tacamurile jos intre doua inghitituri. Mesteca bine, fara graba, acordand atentie fiecarui fel de mancare, deoarece senzatia de satietate are nevoie de timp pentru a fi transmisa la creier. Este un sfat pe care ar trebui sa-l aplicam la orice masa, nu doar de Craciun.”,  explica dr. Serban Damian.

“Trebuie sa constientizam “de ce mancam”. Mancam pentru ca ne este foame, pentru ca avem nevoie de nutrientii necesari sau pentru ca ne place atmosfera? Mancam din solidartate cu cei cu care suntem la masa si care mananca, si nu vrem sa fim considerati altfel? De obicei daca refuzi, persoana care a gatit pentru tine se simte lezata, asadar cel mai indicat ar fi sa ii spui din start ce cantitate de mancare esti pregatit sa mananci, si toata lumea este fericita” – ne sfatuieste George Forţu – psiholog in cadrul Centrului Superfit.

Invata sa gatesti retete mai usoare, cu un continut mai redus de calorii. Orice preparat traditional are si varianta lui mai dietetica.

Poti face sarmale cu carne de pui sau curcan, poti face salata Boeuf fara maioneza sau cu maioneza light, poti folosi jumatate din cantitatea de zahar la cozonac, etc.”, continua specialistul in nutritie.

Profita de vizitele facute. In general masa de sarbatori inseamna o adunare in familie, intre prieteni. Profita de aceste momente, sa vorbesti mai mult si sa mananci mai putin!

Daca faci pauza de fiecare data cand povestesti ceva sau ai o conversatie, vei manca mai incetsi deci ai mai multe sanse sa-ti dai seama cand te-ai saturat, ca sa te opresti la timp. Nu trata sarbatorile ca pe “campionate de mancat”, ci profita de aceasta perioada pentru a petrece timp in compania familiei si a prietenilor”, ne sfatuieste nutriţionistul Serban Damian.

Citeste si: Obiceiuri alimentare care te ajuta sa-ti pastrezi sanatatea inimii

“In cazul in care esti singur, gaseste-ti un aliat dintre cei cu care stai la masa, o ruda, un amic, cu care sa mergi la plimbare, cu care sa te sfatuiesti in privinta meselor, in sensul de a nu te simti stingher in acest proces, pentru ca este greu sa faci fata presiunii celor din jur. Trebuie sa ai capacitatea sa gasesti un echilibru, sa vorbesti cu cineva despre problemele tale, sa iti exteriorizezi gandurile.”, explica George Forţu – psiholog in cadrul Centrului Superfit.

Spune STOP cand te-ai saturat. Tentatia e mare, felurile de mancare sunt multe. Daca exista “bunatati” din care nu ai gustat, lasa-le pentru urmatoarele mese. “Daca te-ai saturat, dar ai vrea sa incerci si alte feluri de mancare, ia o pauzasauasteapta urmatoarea masa.  Bunatatile nu pleaca nicaieri. Poti “repartiza” echilibrat delicatesele la toate cele trei mese, astfel incat sa nu-ti ingreunezi digestia. Nu-i lasa pe ceilalti sa-ti spuna ce si cat sa mananci. Chiar daca cei din jur se servesc cu inca o portie, nu esti obligat sa faci la fel. Daca vrei “sa tii pasul” cu ei, mai bine mananca mai incet.”, sfatuiesteDr. Serban Damian, specialist in nutritie.

Respecta programul meselor. Internetul abunda de sfaturi conform carora este bine sa mananci dulciurile la micul dejun, sa sari peste cina, etc. “S-ar putea ca in lipsa unei mese sa “compensezi” la urmatoarele, asa ca pastreaza echilibrul zilnic. Alterneaza preparatele de sarbatori, de obicei bogate in grasimi si zaharuri, cu unele mai usoare. Alege proteine de calitate, cum sunt cele din oua sau iaurt. Cu un continut ridicat de fibre si nutrienti, dar cu un numar redus de calorii, salatele de legume pregatite cat mai simplu sunt o alegere buna pentru o parte dintre mese”, recomanda Dr. Serban Damian.

Fa miscare de cate ori mananci! Desi prin stil de viata sanatos se intelege implicit si sportul, in perioada sarbatorilor tot mai multi uita de el. “Un stil de viata activ este pentru tot timpul anului, nu doar pentru a compensa ceea ce ai mancat de sarbatori. Fa din miscare o activitate placuta si foloseste zilele libere pentru plimbari sau chiar sporturi de iarna.”, continua specialistul in nutritie al Centrului Superfit.

Profita de zilele libere si odihneste-te. Perioada sarbatorilor este perfecta sa iti incarci bateriile si sa incepi anul cu energie, asa ca nu uita de odihna. Daca esti obosit, vei avea tendinta sa mananci mai mult. Sarbatorile sunt o perioada excelenta sa-ti incarci bateriile, ca sa incepi noul an cu mai multa energie.

Citeste si: Cum poti regla tranzitul intestinal cu ajutorul fibrelor vegetale?

Nu uita de rezolutiile pentru anul urmator. “Ar fi indicat sa ne setam un obiectiv pe care sa il impartim in obiective mai mici pe care sa le putem indeplini, indiferent ca vorbim de slabit, de a incepe un stil de viata sanatos si echilibrat, de a obtine un nou job, sau un alt statut profesional. Pe scurt sa gandim pe termen lung, astfel incat atunci cand facem bilantul la final de an sa vedem ce rezultate am obtinut. Iar daca nu reusesti, apelaza la specialist. Indiferent de cat de buni am suntem in domeniul in care profesam, nu putem sa invatam un alt mod de viata, decat prin relatii.”, sfatuieste George Forţu, psiholog in cadrul Centrului Superfit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here