Terapia narativa este un stil de psihoterapie al carui scop este de a indemna oamenii sa-si rescrie naratiunea/povestea intr-un mod plin de compasiune. Aceasta consta in a deveni constient de modul in care povestile care sunt spuse de-a lungul vietii ne influenteaza bunastarea si perceptia de sine.
In general, fiecare experienta si interactiune primeste un sens care influenteaza modul in care cineva se vede pe sine si lumea. Pornind de la aceasta, terapia narativa isi propune sa creeze povesti/naratiuni care pot imbunatati stima de sine, viata profesionala, relatiile si abilitatile.
Ce este terapia narativa?
Terapia narativa ia nastere gratie lui Michael White si David Epston. Evolutia acesteia are loc concomitent cu domeniul terapiei familiale si sistemice din anii ’80 si ’90. Una dintre cele mai puternice idei ale acestei terapii este aceea ca persoana nu este singura, ci intotdeauna in relatie cu un context.
Astfel, White si Epston au fost foarte interesati de modul in care ne spunem viata. Ei au considerat ca prin aceste povesti nu doar ne descriem viata, ci o si constituim. Astfel, au concluzionat ca este important sa cunoastem semnificatiile, valorile si credintele din spatele acestor povesti. Toate acestea nu au doar o ancora individuala, ci sunt puternic determinate de context si de social.
Terapia narativa este un tratament conversational in care terapeutul si pacientul construiesc noi povesti orientate spre ceea ce urmeaza a fi realizat. Se presupune ca persoana are resursele si abilitatile pentru a face acest lucru, in timp ce rolul terapeutului este de a insoti sau de a ghida pe calea cunoasterii.
Terapia postuleaza ca ideile, credintele, valorile, normele, practicile si discursurile nu au fost intotdeauna acolo, ci sunt constructii din care ne pozitionam pentru a interpreta lumea. Dar, orice constructie poate fi oricand inlocuita cu alta, iar asta e partea frumoasa a lucrurilor. 🙂
Citeste si: Ce este alergia emotionala si cum se trateaza?
Care sunt principiile terapiei narative?
Povestile pe care ni le spunem sunt o selectie de evenimente secventiate, care sunt conectate in timp. Aceste naratiuni ne ofera un sentiment despre noi insine si despre imprejurimile noastre si servesc, de asemenea, drept referinte pentru actiunile viitoare.
Cu toate acestea, o poveste este doar unul din modurile in care putem spune anumite lucruri. Din acest motiv, prin terapia narativa, se creeaza naratiuni alternative care sa includa aspecte sau detalii (pozitive) care au fost omise anterior.
In primele sedinte, naratiunea tinde sa para mai dezordonata. Dar, pe masura ce persoana se exprima, fluxul devine mai ordonat. Acum este momentul in care terapeutul solicita pacientului sa numeasca ceea ce il afecteaza sau ceea ce il defineste. Acesta o poate face printr-un cuvant sau o fraza scurta. Se urmareste astfel „externalizarea problemei”, un alt principiu al terapiei narative.
In aceasta etapa, pacientul trebuie sa aleaga cuvintele care descriu cel mai bine situatia. In plus, nu intaresc situatia care sustine problema. De asemenea, terapeutul, in feedback-ul oferit, incearca sa foloseasca limbajul clientului. Aceasta strategie urmareste sa faca problema mai concreta si mai usor de gestionat. Este vorba despre depatologizarea pacientului ancorat intr-o eticheta.
Problemele si povestile nu apar in vid. Ele apar dintr-un context social si istoric specific, in care sunt prezente diferite relatii de putere.
Tinand cont de aceste circumstante, explicandu-le si impartasindu-le, pacientul va intelege ca multe situatii au o relatie directa cu aceste circumstante.
Astfel, terapeutul incearca sa determine pacientul sa stabileasca care sunt inceputurile problemei cu care se confrunta. El incearca sa identifice care a fost contextul si modul in care acesta i-a afectat viata.
In etapa urmatoare, pacientul este incurajat sa-si exploreze problema si sa identifice care a fost rolul sau in mentinerea acesteia. Acest principiu se numeste „intrebari de influenta reciproca”.
Terapia narativa considera ca identitatea este mai degraba ceva relational sau contextual, ci nu ceva ce trebuie sa descoperim in noi insine sau ceva „fix„. Aceasta deschide o serie de posibilitati. Astfel, persoana are capacitatea de a-si construi „identitatea intentionata”, concentrandu-se pe dorintele, motivatiile si convingerile sale.
Citeste si: Sfaturi ca sa eviti monotonia in cuplu
Care sunt beneficiile terapiei narative?
Printre numeroasele sale beneficii, terapia narativa permite construirea unei istorii alternative, deschizand alte cai si posibilitati mai sanatoase.
Pe de alta parte, ca urmare a externalizarii, oamenii se pot detasa de problema. Ei se pot concentra pe resursele si abilitatile lor si pe ceea ce pot face pentru a aduce o schimbare in situatia care ii afecteaza.
Prin concentrarea asupra problemei in raport cu contextul ei, este posibil sa se construiasca o noua perspectiva asupra acesteia. La fel, autocunoasterea este intarita si persoana incepe sa detina controlul in viata sa.
Nu persoana este problema, ci problema este problema. Acesta este unul dintre principiile cheie pe care se bazeaza terapia narativa. Prin urmare, cei care apeleaza la aceasta folosesc externalizare pentru a elimina efectul stigmatizator al anumitor etichete.
Acest model de psihoterapie intelege ca sensul unui eveniment nu este un „produs al mintii”, ci o constructie. De acolo are loc schimbarea. In sine, terapia extinde versiunile aceluiasi eveniment. Ea permite fiecaruia sa-si recupereze un rol proactiv si sa detina controlul in diferitele decizii din viata lor.
